Știri

România: Procurorii anticorupție au reținut, din nou, cadre medicale care eliberau certificate verzi COVID-19 false

România: Procurorii anticorupție au reținut, din nou, cadre medicale care eliberau certificate verzi COVID-19 false
© EPA-EFE/ROBERT GHEMENT   |   Centru de vaccinare anti-COVID-19 ăn România

Susține jurnalismul independent

Două asistente medicale de la centrul de vaccinare din Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Mangalia au fost reţinute de procurorii români anticorupţie, într-un dosar în care se cercetează modalităţile prin care peste 100 de persoane, majoritatea din judeţele Suceava şi Constanţa, ar fi obţinut certificatul digital european COVID-19 fără să se fi imunizat. Potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție, remis presei, Pompilia Timofei şi Henrietta-Raluca Berge sunt acuzate de constituirea unui grup infracţional organizat și de luare de mită, acces ilegal într-un sistem informatic, fals informatic, fals intelectual, toate în formă continuată. În acelaşi dosar și pentru aceleași infracțiuni, au fost reţinute şi Elena Daniela Vlădoi, angajată la Spitalul Municipal Mangalia, precum și alte trei persoane, din afara sistemului medical.

În ajun, procurorii au operat zeci de percheziţii, sub suspiciunea de corupţie, în contextul campaniei de vaccinare anti-COVID. Potrivit unui comunicat al DNA, percheziţiile au loc în 52 de locaţii, situate pe raza judeţelor Suceava şi Constanţa, din care două sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale.

Anterior, DNA anunța că, de la declanşarea pandemiei, acum doi ani, a deschis 168 de dosare penale pentru infracţiuni legate de situaţia sanitară sau de vaccinarea fictivă. Potrivit sursei, România a avut cea mai amplă anchetă din statele Uniunii Europene, cu 3.000 de certificate false eliberate la Vama Petea (nord-vest) de cadre medicale şi angajaţi din spitale corupţi. În prezent, mai sunt în lucru jumătate dintre dosarele deschise de anul trecut. Opt dosare cu 22 de inculpaţi au fost trimise în judecată până acum.

Printre aceștia se află şi directorul companiei naționale Unifarm, unul dintre principalii distribuitori de produse farmaceutice si parafarmaceutice din Romania, Ionel Eugen Adrian, care ar fi pretins, potrivit procurorilor, peste 700.000 de euro pentru un contract cu o firmă privată pentru milioane de măşti chirurgicale neconforme şi zeci de mii de combinezoane. Contextul pandemic a alimentat corupţia în România, mai menţiona DNA, iar banii nu au ajuns întotdeauna acolo unde trebuia, respectiv pentru dotarea spitalelor, pentru echipamente de protecţie, aparatură specializată sau medicamente.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news




Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 1 min