Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Editoriale

Occidentul revine în arena internațională. Rusia și Turcia, primele dosare importante

BidenErdo
©EPA-EFE/OLIVIER MATTHYS / POOL  |   US President Joe Biden (R) greets Turkey's President Recep Tayyip Erdogan during a plenary session at a NATO summit in Brussels, Belgium, 14 June 2021.

Occidentul pare să fie pregătit să revină în arena internațională, după ani de zile în care le-a lăsat inițiativa puterilor autocrate – Rusia, China, chiar și un aliat ca Turcia, unde derapajele anti-democratice ale regimului Erdogan sunt tot mai accentuate – și a fost marcat, el însuși, de fractura adusă de politicile administrației Trump și, în ultimul an, de criza pandemică. Turneul diplomatic al președintelui american Joe Biden este un semn al acestei reveniri, atât americane cât și occidentale în general. O mai mare fermitate a Occidentului nu exclude disponibilitatea de a și comunica cu autocrațiile – dar deocamdată nu se poate pune problema unei relaxări a relațiilor.

O lună intensă și importantă în politica mondială

Luna iunie a acestui an a fost marcată de evenimente importante la nivel internațional. Între 11 și 13 iunie a avut loc summitul G7, în Cornwall, urmat de summitul NATO de la Bruxelles, la 14 iunie, iar apoi de summitul SUA-UE, găzduit de asemenea de Bruxelles, la 15 iunie. Tot în iunie, cu o zi mai târziu, a avut loc și întâlnirea din Elveția, de la Geneva, între președinții american și rus. A fost marcată, astfel, revenirea Statelor Unite pe scena afacerilor internaționale, acesta fiind rezultatul cel important al tuturor acestor evenimente. Revigorarea relațiilor dintre Washington și Bruxelles, după ani relativ tensionați, în perioada în care Donald Trump s-a aflat la Casa Albă, ne dă speranțe că logica cooperării guvernează din nou agenda taberei liberal-democrate la nivel global. Acum că cele două centre de putere sunt din nou pe aceeași lungime de undă, numeroase probleme spinoase ale politicii mondiale ar putea fi abordate într-o manieră mai coerentă și mai fermă.

Colaborarea dintre Washington și Bruxelles crește șansele unei guvernanțe globale mai eficiente într-o multitudine de domenii strategice, având în centrul tuturor evoluțiilor valorile universale ale democrației liberale, drepturilor omului și statului de drept. Aceste valori universale au fost amenințate atunci când Donald Trump a avansat politici elaborate conform sloganului său „America first!”. Mulți experți și diplomați cu experiență au fost extrem de îngrijorați atunci pentru funcționarea formelor instituționale ale cooperării internaționale și  a sistemelor de prevenire a situațiilor de criză sub umbrela ONU, având în vedere că toate se bazau pe sprijinul politic și financiar al Statelor Unite. Îngrijorările au crescut mai ales atunci când Trump, ca administrator principal al celei mai avansate democrații din lume, părea să cultive relații prietenoase cu lideri din ce în ce mai autoritari, ca aceia ai Rusiei sau Turciei, împotriva opțiunilor exprimate de Congresul american. Victoria clară a lui Biden la alegerile prezidențiale din 2020 a însemnat pentru factorii politici americani de prim rang, ca și pentru ceilalți lideri ai lumii democrate și liberale, speranța că Washingtonul va reveni pe scena internațională pentru a-și reocupa locul de frunte ca apărător al securității globale și promotor al sistemului internațional și al valorilor universale ale acestuia.

Europa respiră ușurată

Liderii europeni și-au exprimat în mod public preocupările imediate în luna martie, când Joe Biden a participat la reuniunea Consiliului European, în sistem de video-conferință. Președintele Consiliului, Charles Michel, a subliniat faptul că Statele Unite și Uniunea Europeană au „o responsabilitate față de generațiile următoare” de a apăra și promova valorile fundamentale ale lumii libere, atrăgând atenția asupra faptului că „democrația și statul de drept sunt din nou puse la încercare”. Acest „din nou” făcea referire la episoade istorice, atunci când confruntări majore au adus față în față  democrații liberale și regimuri totalitare, atât în timpul celor două războaie mondiale, cât și în timpul Războiului Rece. Și deși aceste episoade aparțin trecutului, lumea democratică rămâne în continuare vulnerabilă, tocmai datorită faptului că este construită pe valori care permit libertatea de exprimare. Influența jucătorilor autoritari poate să străpungă și să submineze cu ușurință solidaritatea societăților libere și angajamentul acestora față de valorile universale.

De aceea, speranțele au fost mari în Europa liberal-democratică atunci când s-a anunțat prima întâlnire fizică dintre liderii SUA și UE, și, în cadrul primului turneu European pe care l-a realizat în iunie, președintele Biden a răspuns așteptărilor.  El a reafirmat angajamentul administrației sale față de valorile pe care s-a fundamentat cooperarea internațională, pietre de temelie ale securității și prosperității americane și europene. Mai mult, Biden a evidențiat în mod clar Rusia și China drept amenințări la adresa acestor valori și a cooperării internaționale, numindu-le în mod explicit „autocrații”. După părerea mea, având în vedere experiența mandatului Trump, acesta reprezintă, din perspectivă europeană, cel mai important rezultat al eforturilor diplomatice intense desfășurate în iunie, fiind primul pas în direcția potrivită.

Problema Rusiei

Deși întâlnirea dintre președintele Biden și omologul său rus nu a generat titlurile spectaculoase la care sperau probabil anumiți comentatori, a anunțat totuși o schimbare fundamentală în logica relațiilor bilaterale, dacă e să facem o comparație cu mandatului lui Trump. După mine, principala declarație a lui Biden după această întâlnire a fost aceea în care a spus „ Am făcut lucrul pentru care am venit.” Toate celelalte declarații din presă pe care le-au făcut cei doi lideri trebuie analizate în legătură cu această afirmație, pentru că marchează revenirea Statelor Unite ca patron și promotor al logicii cooperării internaționale, alături de partenerii săi europeni.

Putin a acceptat că „sunt probleme pe care le putem rezolva împreună”, în vreme ce Biden a descris întâlnirea drept un pas important „în direcția stabilității și predictibilității” în relațiile dintre părți. Chiar înainte să se îmbarce pentru a se întoarce acasă, președintele Biden a făcut un ultim pas în coregrafia diplomatică a momentului, spunând că rușii „își doresc cu disperare să rămână o putere majoră”, deși în realitate sunt „striviți de China”. În ceea ce privește chestiunea spinoasă a Ucrainei, Biden a fost categoric, exprimând „ angajamentul neclintit față de suveranitatea și integritatea teritorială” a acesteia.

Toate aceste declarații par să indice un lucru: Washington a revenit pe scenă, iar Putin trebuie să învețe să respecte regulile stabilite. În definitiv, el nu este Rusia, ci conducătorul actual al acestei țări. În această logică interpretez și acordul privind revenirea ambasadorilor expulzați. Va exista contact și va exista dialog, dar trebuie ca relațiile bilaterale să se normalizeze. Nu trebuie uitat faptul că Statele Unite, Canada și vestul Europei au fost cele care au conceput și au dat o dimensiune practică „normalității” globale care s-a născut după cel de-al doilea război mondial și a continuat și după Războiul Rece. Iar toate acestea s-au întâmplat pe bază de cooperare, nu confruntare.

America s-a săturat de Turcia

Ca urmare a presiunilor din partea Europei și Statelor Unite din ultimii doi ani, politica externă agresivă a Turciei s-a blocat în zona mediteraneeană de est, în Siria și Libia. Lista țărilor care se simt amenințate de atitudinea combativă a Ankarei în legătură cu mai multe subiecte a crescut semnificativ. Principalele țări arabe și vest-europene, și chiar și guvernul de la Tripoli, pun presiune asupra Turciei pentru a-și retrage trupele din această țară. Autoritățile de la Bagdad și Erbil își exprimă, de asemenea, disconfortul în creștere față de prezența și activitățile trupelor turcești din regiunea autonomă kurdă din Irak. Ocuparea de facto de către Turcia a teritoriilor din nordul Siriei reprezintă un motiv de îngrijorare crescândă pentru actorii internaționali.

Și în relația bilaterală cu Washington, Ankara a reușit să își dea niște autogoluri jenante, părând să nu fie conștientă de faptul că Războiul Rece, pe vremea căruia poziția strategică a Turciei însemna ceva pentru vest, s-a încheiat de mult. Factorii de decizie politică din SUA au cam obosit să trateze cu Turcia, în special după venirea la putere a regimului conservator AKP de la Ankara, în noiembrie 2002. Relațiile bilaterale au început să se deterioreze în 2003, când parlamentul Turciei a interzis forțelor armate americane să folosească baza de la Incirlik pentru a lansa atacuri în campania din Irak. Washington, pe de altă parte, nu a autorizat niciodată achiziționarea de către Turcia a sistemelor de rachete sol-aer Patriot, nici accesul Turciei la această tehnologie. A preferat, în schimb, să permită în 2012 desfășurarea de sisteme Patriot sub comanda și controlul NATO în sud-estul Turciei pentru a proteja țara de rachetele lansate din Siria sfâșiată de război.

Ulterior, o politică externă turcă centrată pe Islam, pe discursul anti-american și anti-european, împreună cu virajul autoritar al regimului AKP, au tensionat și mai mult relațiile bilaterale. Totul a culminat cu acuzațiile lansate de Ankara împotriva SUA și a unor state europene, spunând că acestea s-ar fi aflat în spatele protestelor din Gezi Park din 2013 și a loviturii de stat eșuate din iulie 2016. La toate acestea trebuie adăugate arestarea anumitor cetățeni occidentali, achiziționarea de către Turcia a sistemelor anti-antirachetă de fabricație rusească S - 400, rolul obstructiv jucat de Ankara în nordul Siriei și sprijinul acordat de Washington forțelor kurde care au fost aliați eficienți în războiul împotriva Statului Islamic.

Joe Biden s-a abținut să-și contacteze omologul turc pentru o perioadă extrem de lungă de patru luni după inaugurare. Când a sunat în cele din urmă, a fost doar pentru a anunța că administrația americană urma să recunoască în mod oficial genocidul armean din 1915. Și, în ziua în care au fost comemorate masacrele din 1915, președintele SUA a făcut exact asta. Gestul a fost extrem de semnificativ deoarece, după părerea mea, indică două lucruri importante. În primul rând, arată faptul că mișcările de politică externă ale Ankarei au diminuat valoarea strategică a Turciei pentru SUA în regiune. În al doilea rând, poate indica, de asemenea, faptul că Washington și vestul, în general, s-au săturat de mantrele din politica turcească, care sunt nesustenabile pe termen lung: negarea genocidului armean, negarea existenței minorităților etnice în Turcia și sprijinul pentru un stat turc din nordul Ciprului pe care nicio altă țară sau organizație internațională nu îl recunoaște. Îmbunătățirea relațiilor bilaterale este acum în mod clar condiționată de cooperarea regimului actual de la Ankara conform regulilor stabilite și nu a propriilor reguli, ceea ce poate duce la o schimbare fundamentală a politicii interne a țării și a poziționării externe pe termen lung. Totuși, așteptările în ceea ce privește regimul actual nu pot fi foarte mari.  Incompetența dovedită în gestionarea anumitor probleme și imprevizibilitatea crescândă au făcut ca partenerii să trateze Turcia cu un interes din ce în ce mai scăzut.

O astfel de perspectivă este confirmată de izolarea liderului turc la summitul NATO de la Bruxelles, unde a apărut în fotografii oficiale doar alături de Secretarul General.  Apoi, întâlnirea lui Erdoğan cu noul președinte american nu a produs nicio revelație. Nu a existat o conferință de presă comună, iar declarațiile lor după reuniune nu au oferit niciun detaliu despre acorduri privind viitorul relațiilor bilaterale. Sancțiunile SUA împotriva Turciei pentru achiziționarea sistemelor fabricate în Rusia rămân în vigoare. De asemenea, cele două părți rămân surde una față de cealaltă cu privire la problema forțelor kurde din nordul Siriei.

Nu am greși să concluzionăm că președintele turc și regimul său rămân astfel blocați în defensivă în relațiile lor cu administrația Biden. Foarte sugestiv, când a fost întrebat dacă l-a chestionat pe omologul său american cu privire la recunoașterea oficială a genocidului armean, dl Erdoğan a răspuns: „Slavă Domnului, nu a venit vorba!”. A sunat ca bucuria unui elev care nu a fost scos la tablă, deși promisese publicului turc că va juca rolul profesorului examinator în cadrul reuniunii.

O cafea turcească? Nu, mulțumim!

Faptul că Turcia este din ce în ce mai izolată se vede și de la Bruxelles. Șeful diplomației UE, Josep Borrell, a confirmat acest punct de vedere atunci când a răspuns la o întrebare din partea presei cipriote înaintea Consiliului European din 24-25 iunie. El a spus „nu mă aștept ca la acest Consiliu European să se aprofundeze problema relațiilor cu Turcia, deoarece discuțiile se vor axa pe comunicarea cu Rusia”. Cu alte cuvinte, problema turcească a fost băgată la sertar odată cu suspendarea negocierilor de aderare, iar Rusia reprezintă un subiect mai important acum.

Deși, în cele din urmă, Consiliul a aprobat încă 3,5 miliarde de euro pentru Turcia, pentru găzduirea refugiaților, banii vor fi direcționați către programele umanitare și nu către guvernul turc, așa cum ar fi preferat Ankara. Mai mult, acești bani provin din bugetul UE, deci o decizie finală depinde de aprobarea Parlamentului European, unde Turciei i-au mai rămas doar foarte puțini prieteni din cauza numeroaselor încălcări ale drepturilor omului și a statului de drept. Răspunsul Ankarei la aceste decizii i-a trădat frustrarea, în principal pentru că banii nu vor merge direct către guvernul turc, așa cum spera.

Astfel, Turcia va rămâne izolată și în ceea ce privește politica europeană la nivel înalt, iar orice îmbunătățire a situației sale va depinde exclusiv de propriile eforturi. Concret, îmbunătățirea relațiilor cu UE rămâne condiționată de înfăptuirea de către guvernul turc a celor indicate în declarația Consiliului European din 25 martie. Printre alte aspecte, declarația a reiterat îngrijorarea UE cu privire la respectarea în Turcia a statului de drept și a drepturilor fundamentale. Având în vedere că a fost deja pedepsită de UE prin înghețarea negocierilor de aderare, Ankara nu poate spera la prea mult de la viitoarele sale relații cu Europa. În orice caz, liderii lumii democratice sunt acum mult mai preocupați de „amenințările reale”.

După cum am menționat mai devreme, președintele SUA a confirmat acest punct de vedere în turneul său european, când s-a referit la autocrațiile din Rusia și China. Actualul regim de la Ankara trebuie să decidă în cele din urmă de ce parte se află în această confruntare globală dintre marii actori. Până la luarea unei decizii, relevanța Turciei pe scena internațională va continua probabil să scadă. Și acest lucru se întâmplă cel puțin în parte datorită faptului  că partenerii săi tradiționali din Europa și America de Nord au acceptat în cele din urmă logica tranzacțională avansată insistent chiar de turci în ultimul deceniu. Cu toate acestea, în această logică tranzacțională, Ankara ar putea fi nevoită să renunțe la cele trei mantre menționate mai sus și să fie nevoită să facă schimbări masive în politica internă și externă a țării. Până atunci, atât SUA, cât și UE par să fi înțeles că o cooperare cu regimul actual nu este de dorit,  din varii motive. Metaforic vorbind, cafeaua turcească pur și simplu nu mai are gustul de odinioară, așa că „nu, mulțumim!” ar putea fi răspunsul cel mai potrivit.

Problemele reale ale actorilor agresivi 

Pentru regimurile de la Moscova și Ankara, adevărata problemă e legată de popularitatea de care se bucură la ele acasă. Susținerea de care beneficiază Vladimir Putin scade încet, dar constant. El a făcut tot ce a putut pentru a submina opoziția, dar, până la urmă, o mare parte din popularitatea sa din ultimul deceniu s-a datorat unei politici externe agresive și în special acțiunilor din Ucraina. Acestea au satisfăcut așteptările componentei naționaliste a spectrului politic din societatea rusă, dar nu au pus mâncare pe masa oamenilor. Felul în care regimul lui Putin a administrat economia nu a fost niciodată strălucit, iar cele mai puternice exporturi ale țării rămân cele de acum un secol: materii prime și produse energetice, arme și amenințări la adresa vecinilor.  Industria auto rusă este dominată de mărci și tehnologii occidentale. Același lucru se poate spune și despre tehnologiile și mărcile implicate pe piața electrocasnicelor și a textilelor, a produselor cosmetice, a alimentelor, a echipamentelor industriale,  comunicațiilor și așa mai departe. Pe scurt, este destul de dificil să găsești un produs fabricat în Rusia, care să se vândă cu succes pe piețele mondiale. Redresarea după criza COVID-19 și, de fapt, după orice criză viitoare, va depinde mult de prețurile globale ale petrolului și gazelor, care reprezintă principalele exporturi rusești. Și, având în vedere tendința crescândă a statelor occidentale de a încuraja economia prin mijloace ecologice, este greu de crezut că dezvoltarea prin intermediul unor sectoare cu amprentă mare de carbon ar putea produce profituri semnificative în viitor.  Creșterea producției și a pieței vehiculelor electrice i-ar putea da niște dureri de cap destul de mari liderului de la Kremlin.

La Bruxelles, chiar marii jucători precum Germania și Franța, de regulă susținători eficienți ai dialogului cu Moscova, nu au reușit să obțină sprijinul țărilor membre pentru continuarea dialogului la cel mai înalt nivel dintre UE și Rusia. Acesta este un mesaj care se armonizează cu cel transmis de președintele Joe Biden: pentru ca Rusia să fie tratată drept putere mondială, pe picior de egalitate cu SUA și UE, Putin trebuie să respecte regulile jocului. În special, mesajul European spune și că președintele Rusiei ar trebui să nu mai amenințe nici măcar jucătorii europeni mai mici, pentru că și aceștia au un cuvânt de spus în relațiile internaționale, prin intermediul UE.

Dincolo de Marea Neagră, popularitatea regimului de la Ankara e în cădere, într-un ritm din ce în ce mai alert. Ponderea persoanelor care declară că nu îl vor vota „niciodată” pentru actualul președinte turc a crescut cu peste 10% în doi ani, de la 35,3% în 2019 la 45,5% în aprilie 2021. Alegerile prezidențiale și parlamentare sunt programate pentru 2023, dar, dacă s-ar desfășura acum, coaliția de guvernământ ar fi votată doar de aproximativ 36% (AKP 27%; MHP 9%) dintre respondenții celui mai recent sondaj MetroPoll, în vreme ce opțiunea pentru partidele de opoziție, per total, stă undeva la 40%. Iar viitorul pare din ce în ce mai sumbru pentru actualul regim, din cauza incompetenței sale monumentale în administrarea crizei COVID-19, a economiei și a problemelor regionale, dintre care unele sunt propriile sale creații.

Nivelul de trai s-a degradat, iar Turcia înregistrează cea mai mare pondere a populației neocupate din Europa, în timp ce PIB-ul pe cap de locuitor este acum cu 36% mai mic decât media UE. Sectorul agricol este neglijat de ani de zile, iar țara recurge acum la importuri agricole importante, pe lângă dependența tradițională a industriei turcești de importurile de materiale și de capital. Odată cu scăderea valorii lirei, tot mai mulți investitori, atât interni cât și străini, au decis să plece. Lira în scădere le diminuează dramatic marjele de profit. Și, din același motiv, Ankara întâmpină dificultăți în găsirea celor aproximativ 200 de miliarde de dolari americani necesari pentru a-și finanța imensul deficit de cont curent și datoriile scadente. Asta în timp ce rezervele brute în valută străină sunt de numai 85 miliarde de dolari SUA.Aceste „probleme reale” nu sunt vești bune pentru nimeni în lume. Așa cum s-a întâmplat de atâtea ori în istorie, regimurile autocrate și naționaliste devin și mai autocrate și naționaliste în perioade de criză. Rămâne de văzut dacă noul președinte american va reuși să asigure îndrumarea necesară pentru o poziție unită a democrațiilor împotriva provocărilor viitoare. Luciditatea analitică este, desigur, crucială în acest moment. Pentru evoluțiile complexe din și despre Rusia, Turcia și alte regimuri similare din regiunea europeană, analiza trebuie să privească din ce în ce mai atent și China, un tip de actor care nu a mai fost văzut până acum cu adevărat în istoria lumii moderne. Înainte de a se confrunta cu China, însă, administrația SUA și partenerii săi europeni trebuie să readucă Turcia în logica cooperării euroatlantice și să-l facă pe președintele Putin să înțeleagă că este în interesul său să urmeze aceeași cale. Eforturile diplomatice din iunie 2021 ar putea rămâne în istorie ca un prim pas important în această direcție.

Carte recomandata
Alte articole
Cum a folosit Rusia exercițiul militar „Zapad-2021” pentru a atinge obiective politice

Cum a folosit Rusia exercițiul militar „Zapad-2021” pentru a atinge obiective politice

Exercițiul ruso-belarus „Zapad-2021” a devenit obiectul unei atenții sporite din partea vecinilor celor două țări. Dar acest eveniment de pe harta politico-militară a Europei a fost folosit de Kremlin pentru a distrage atenția.

Cât de vulnerabilă mai este astăzi Republica Moldova în fața Rusiei

Cât de vulnerabilă mai este astăzi Republica Moldova în fața Rusiei

Guvernarea pro-europeană de la Chișinău a intrat într-o perioadă complicată. Reforma în justiție a început în forță și a generat, deja, o criză internă din cauza reținerii procurorului general, o măsură care a fost catalogată prea dură de unii analiști, amintind de un adevărat „blietzkrieg justițiar”. Este exact genul de situație pe care Rusia o exploatează de obicei, iar Moscova are la dispoziție câteva pârghii pentru a se asigura că Moldova merge în direcția pe care și-o dorește.  

Problemele de mediu ale Bulgariei arată de ce este țara în cădere liberă

Problemele de mediu ale Bulgariei arată de ce este țara în cădere liberă

Problemele ecologice ale Bulgariei au început să se adune pe măsură ce banii acordați de UE special pentru remedierea lor continuă să sosească la buget. E o criză din ce în ce mai gravă, care poate fi văzută drept “o probă de foc” pentru modul în care elita politică actuală gestionează (sau nu) problemele de mediu grave ale țării.

Dragoș Mateescu

29 Jun 2021
Dragoș Mateescu

Timp de citire: 16 min
  • Occidentul pare să fie pregătit să revină în arena internațională, după ani de zile în care le-a lăsat inițiativa puterilor autocrate – Rusia, China, chiar și un aliat ca Turcia, unde derapajele anti-democratice ale regimului Erdogan sunt tot mai accentuate – și a fost marcat, el însuși, de fractura adusă de politicile administrației Trump și, în ultimul an, de criza pandemică. Turneul diplomatic al președintelui american Joe Biden este un semn al acestei reveniri, atât americane cât și occidentale în general. O mai mare fermitate a Occidentului nu exclude disponibilitatea de a și comunica cu autocrațiile – dar deocamdată nu se poate pune problema unei relaxări a relațiilor.
  • O politică externă turcă centrată pe Islam, pe discursul anti-american și anti-european, împreună cu virajul autoritar al regimului AKP, au tensionat și mai mult relațiile bilaterale. Totul a culminat cu acuzațiile lansate de Ankara împotriva SUA și a unor state europene, spunând că acestea s-ar fi aflat în spatele protestelor din Gezi Park din 2013 și a loviturii de stat eșuate din iulie 2016. La toate acestea trebuie adăugate arestarea anumitor cetățeni occidentali, achiziționarea de către Turcia a sistemelor anti-antirachetă de fabricație rusească S - 400, rolul obstructiv jucat de Ankara în nordul Siriei și sprijinul acordat de Washington forțelor kurde care au fost aliați eficienți în războiul împotriva Statului Islamic. Joe Biden s-a abținut să-și contacteze omologul turc pentru o perioadă extrem de lungă de patru luni după inaugurare. Când a sunat în cele din urmă, a fost doar pentru a anunța că administrația americană urma să recunoască în mod oficial genocidul armean din 1915.
  • Faptul că Turcia este din ce în ce mai izolată se vede și de la Bruxelles. Șeful diplomației UE, Josep Borrell, a confirmat acest punct de vedere atunci când a răspuns la o întrebare din partea presei cipriote înaintea Consiliului European din 24-25 iunie. El a spus „nu mă aștept ca la acest Consiliu European să se aprofundeze problema relațiilor cu Turcia, deoarece discuțiile se vor axa pe comunicarea cu Rusia”. Cu alte cuvinte, problema turcească a fost băgată la sertar odată cu suspendarea negocierilor de aderare, iar Rusia reprezintă un subiect mai important acum.
  • La Bruxelles, chiar marii jucători precum Germania și Franța, de regulă susținători eficienți ai dialogului cu Moscova, nu au reușit să obțină sprijinul țărilor membre pentru continuarea dialogului la cel mai înalt nivel dintre UE și Rusia. Acesta este un mesaj care se armonizează cu cel transmis de președintele Joe Biden: pentru ca Rusia să fie tratată drept putere mondială, pe picior de egalitate cu SUA și UE, Putin trebuie să respecte regulile jocului. În special, mesajul European spune și că președintele Rusiei ar trebui să nu mai amenințe nici măcar jucătorii europeni mai mici, pentru că și aceștia au un cuvânt de spus în relațiile internaționale, prin intermediul UE.
Mitropolia Moldovei și jocurile Moscovei la Chișinău
Mitropolia Moldovei și jocurile Moscovei la Chișinău

Mitropolia Moldovei este unul din instrumentele pe care Rusia le are la dispoziție pentru a-și păstra influența la Chișinău. De la sprijinirea politicienilor pro-ruși în campanii electorale la blocarea unor legi care ar apropia Moldova de Europa, Mitropolia a arătat constant că religia nu este, nici pe departe, singura sa preocupare.

Mădălin Necșuțu
Mădălin Necșuțu
20 Oct 2021
Bulgaria și Dosarele Pandora: nimic șocant într-o țară obișnuită cu corupția
Bulgaria și Dosarele Pandora: nimic șocant într-o țară obișnuită cu corupția

Dosarele Pandora nu au adus surprize foarte mari în Bulgaria, o țară obișnuită cu scandalurile de corupție. E de văzut și cât de mare va fi impactul lor; deocamdată, unul dintre cei care apar în dezvăluiri, controversatul oligarh Delyan Peevski, în loc să se ascundă s-a întors din Dubai în Bulgaria și și-a anunțat revenirea pe scena politică.

Svetoslav Todorov
Svetoslav Todorov
19 Oct 2021
Semne rele dinspre Orient
Semne rele dinspre Orient

Evenimente în Irak, Liban și două țări europene au arătat, săptămâna aceasta, că încă trebuie să fim atenți la Orientul Mijlociu.

Cătălin Gomboș
Cătălin Gomboș
16 Oct 2021
Polonia: Should I Stay or Should I Go?
Polonia: Should I Stay or Should I Go?

Guvernul polonez amplifică conflictul cu Bruxelles, iar polonezii ies în stradă pentru a susține apartenența la UE. Dacă ne uităm însă mai îndeaproape la ce se întâmplă, pare că lucrurile nu sunt chiar așa de simple cum și-ar dori presa occidentală să fie.

Michal Kukawski
Michal Kukawski
13 Oct 2021