Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Analize

Victorie a la Pirus în Bulgaria pentru Boiko Borisov și GERB

BorisovAlegeri
©EPA-EFE/GOVERNMENT PRESS OFFICE HANDOUT  |   A handout photo made available by the Bulgarian Government Press Office shows Bulgarian Prime Minister Boyko Borissov casts his ballot at a polling station during the parliamentary elections in Sofia, Bulgaria, 04 April 2021.

Din primele semne, se pare că asistăm la o nouă victorie pentru GERB.  Privind mai îndeaproape rezultatele parțiale, observăm de fapt o schimbare majoră în intențiile de vot ale bulgarilor. Partidul premierului Boiko Borisov, aflat la guvernare de foarte mult timp și măcinat de controverse, câștigă alegerile dar pierde, în același timp, majoritatea și nu există vreun partener clar cu care să formeze o coaliție. Borisov e din ce în ce mai izolat și îi va fi foarte greu să facă alegerea potrivită pentru a supraviețui.

Să fie acesta oare începutul sfârșitului pentru Borisov, care și-a început cariera ca gardă de corp a liderului comunist Todor Jvkov, a ajuns primar al Sofiei în 2004, iar apoi Prim Ministru în 2009?

Borisov simte cum îi fuge pământul de sub picioare

Potrivit rezultatelor parțiale publicate de Comisia Electorală Centrală, la ora 15:00, în urma centralizării a 80,88% din totalul voturilor exprimate, coaliția electorală formată din Partidul GERB (Cetățenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei) și SDS (Uniunea Forțelor Democratice din Bulgaria) se situează pe primul loc cu 25,9% din voturi.

Nou-înființatul partid ITN („Există un astfel de popor”), condus de animatorul, cântărețul și omul de televiziune Slavi Trifonov, se situează pe locul doi cu 18%, câștigând de asemenea majoritatea voturilor în zonele rurale și în rândul comunităților din Diaspora unde se bucură de popularitate. Campania electorală a lui Trifonov a fost una neoboșnuită. Liderul ITN nu a avut apariții în media în afara canalului propriu de televiziune ⅞ și a postărilor de pe rețelele de socializare.

Potrivit agenției de studii de cercetare Alpha Research, „Există un astfel de popor” este principalul beneficiar al frământărilor sociale din ultimul an, câștigând astfel o parte din votanții tradiționali ai partidelor din întreg spectrul politic bulgar, inclusiv GERB și BSP.  

Slavi Trifonov, care a avut multe intervenții coronasceptice în timpul pandemiei și s-a opus nevoii vaccinării, și-a felicitat electoratul, explicând însă tăcerea pe care a păstrat-o pe toată durata zilei de duminică, spunând că manifestă simptome de COVID-19 și se află astfel în autoizolare. „Ați dorit ca puterea să le fie redată oamenilor, iar această schimbare este de-acum inevitabilă”. De duminică seara n-a mai fost publicată nicio informație actualizată privind starea sa de sănătate.  

Partidul Socialist Bulgar (BSP), principalul partid de opoziție din Adunarea Națională a Bulgariei, a căzut în procentaje, obținând doar 15%. Președintele BSP Kornelia Ninova, care se află la conducerea partidului din 2016, nu a făcut niciun comentariu privind zvonurile legate de o posibilă demisie.

Alianța „Bulgaria Democrată” (DB), profitând de pe urma valului de proteste din 2020, a depășit valorile din sondaje și se clasează până acum pe locul patru, cu 10% din voturi. DB mai are și posibilitatea de a detrona GERB în Sofia, câștigând pănă acum alegerile în mai multe sectoare ale capitalei bulgare. „Politica Bulgariei suferă de o scleroză care nu poate fi îndepărtată complet decât după mai multe alegeri succesive”, declara Hristo Ivanov, co-președinte al „Bulgariei Democrate” într-o apariție la televizor. „S-a declanșat un nou val de energie în rândul alegătorilor din afara Bulgariei, există o bază de pornire pentru a se face mai mult. Borisov, acest dinozaur uriaș care blochează drumul Bulgariei, va fi curând înlăturat”.

Pe lângă rezultatele foarte bune obținute în Sofia (ar fi prima dată în ultimii 15 ani când GERB ar pierde capitala), Bulgaria Democrată domină lupta pentru primul loc și în anumite zone din Diaspora, inclusiv SUA, Australia și Noua Zeelandă.

Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți (DPS), care reprezintă minoritățile naționale, în special pe cea Turcă, a obținut 9,6%.

Partidul ISMV (în traducere „Ridică-te, Bulgaria.BG”), a cărui susținere s-a articulat în urma valului de proteste de anul trecut, urmează a fi ultimul partid care trece pragul electoral, cu un scor de 4,9%. „Am văzut că Borisov este pur și simplu incapabil să formeze un guvern, iar partidele înființate în urma protestelor de anul trecut reprezintă acum puterea”, declara președinta ISMV, Maia Manolova, care în noaptea de duminică a invocat o posibilă fraudă electorală. Manolova spune că are dovezi că mai multe voturi au fost invalidate pentru a mări avansul GERB și a încercat să intervină în procesul de numărare a voturilor de la Arena Armeec din Sofia.

Partidul de extremă dreapta IMRO, partener de coaliție al GERB în ultimii patru ani, până în momentul de față are doar 3,5%, așa că nu a reușit să depășească pragul electoral de 4% împreună cu alte partide naționaliste.

Tendințe de vot

„Încă nu e nimic hotărât. Orice surpriză e încă posibilă”, spunea Boriana Dimitrova, reprezentanta Alpha Research în dimineața zilei de 5 aprilie, într-un interviu acordat postului național de televiziune. Ea mai menționa că multă lume a subestimat faptul că Slavi Trifonov s-a adresat mereu acelei categorii din populație care nu urmărește evenimentele politice îndeaproape și al cărei vot nu este clar. Ianița Petova de la Gallup International la rândul ei spune că e greu de dat un pronostic. „Dacă luăm drept sigure toate afirmațiile partidelor înainte de alegeri, nu poate fi vorba de o coaliție”, declara ea pentru postul public de radio.

Continuă să sosească date noi privind rezultatele, iar până acum prezența la vot este de 47.5%, puțin în scădere față de așteptări, deși unii sociologi semnalează o prezență mai mare în rândul tinerilor cu drept de vot.

Un alt fenomen interesant este că alegătorii din Diaspora, care de obicei favorizează partidele pro-europene și pro-occodentale, au susținut cu precădere retorica și programul de guvernare vag al lui Slavi Trifon și ITN sau partidele de extremă dreapta care se pare că se bucură de un sprijin mai mare în afara hotarelor. Conform rezultatelor parțiale, Partidul Renașterii („Vazrajdane”) a obținut un scor mai mare în străinătate decât în țară. Partidul Uniunii Naționale Bulgare, condus de oligarhul condamnat aflat în exil, Vasil Boikov, fostul șef al loteriei naționale și patronul unui club de fotbal, beneficiază la rândul său de o susținere mai pronunțată în Diaspora, care are potențialul să furnizeze surprize în lupta pentru depășirea pragului electoral.

Procesul electoral a fost afectat de nenumărate plângeri formulate de votanți privind tentative de fraudă, aparate de vot defecte, în timp ce bulgarii din afara hotarelor au fost nevoiți să stea la coadă ore întregi sau să se deplaseze la altă adresă pentru a putea vota în urma unor schimbări de ultim moment. Sute de cetățeni bulgari la Londra nu au mai putut participa la vot după ce secțiile respective au anunțat că s-a atins cota maximă de voturi care pot fi înregistrate. În Franța, o secție de votare a fost închisă după ce autoritățile locale au constatat că măsurile de prevenție anti-COVID nu au fost respectate.

Soluții alternative pentru Borisov

Un aspect ce nu poate fi ignorat în mediatizarea acestor alegeri a fost refuzul principalilor lideri de partid de a răspunde întrebărilor jurnaliștilor – atât membrii GERB cât și BSP s-au ferit de camerele televiziunilor. Șovăiala liderilor partidului de la guvernare de a participa activ la aceste alegeri nu a trecut neobservată. În ultimele luni, Borisov a stat departe de Sofia ori ce câte ori acest lucru a fost posibil, mergând în sate și orașe distante, inspectând diverse lucrări de infrastructură și șantiere și stând de vorbă cu votanții în vârstă. Nu a acordat niciun interviu amplu cu privire la politica actuală a cabinetului său, criticat aspru pentru proasta gestionare a pandemiei de COVID-19, legăturile cu diverși oligarhi, corupție, porniri autoritare și restricționarea libertății de exprimare a presei.

Premierul nu a comentat public rezultatele alegerilor, însă cu puțin timp înainte de miezul noții a publicat un filmuleț de 11 minute pe pagina sa de Facebook. În înregistrare, Borisov spune că ia în considerare și opțiunea unui guvern de tehnocrați care să guverneze țara până în decembrie. „Vreți război, eu vreau să facem pace”. De asemenea, în filmulețul apărut pe Facebook, Borisov se autopropune pentru un nou mandat de premier datorită vastei sale experiențe. „Există oare altcineva mai experimentat ca mine? Cineva cu o reputație internațională mai mare?”, spune Borisov în  clipul video menționat. „Știu mai bine decât alți colegi cum funcționează Europa, lumea și instituțiile”. 

Nu este încă foarte clar cum va reacționa președintele Rumen Radev la această propunere, acesta din urmă fiind un critic acerb al lui Boiko Borisov și susținător al Partidului Socialist Bulgar. Președintele este cel care trebuie să numească partidul câștigător sau cabinetul de tehnocrați. Radev a fost una din personalitățile politice care și-au exprimat votul în alegerile din 4 aprilie. La ieșirea din secția de vot, președintele și-a exprimat regretul că alegerile nu au putut fi organizate mai devreme. De-a lungul protestelor anti-guvernamentale din 2020, președintele a cerut în repetate rânduri demisia actualei coaliții de guvernare, implicându-se în mai multe schimburi de replici cu Borisov.

Navalnîi. Un democrat împotriva autoritarismului
Alte articole
PRESA DIN UCRAINA: Proteste în Rusia. Ca va urma? Înțelegeri? Belarusizare? Maidan?

PRESA DIN UCRAINA: Proteste în Rusia. Ca va urma? Înțelegeri? Belarusizare? Maidan?

Evenimentele stradale au fost alimentate de investigația despre palatul lui Putin din Gelendjik. În pofida relațiilor dificile dintre Ucraina și Rusia, zguduirea regimului dictatorial de la Moscova este un obiectiv pragmatic și direct al Kievului, deoarece căderea regimului Putin și a modelului său de putere ne apropie de recâștigarea controlului asupra Crimeii și Donbassului.

De ce nu încap două săbii în aceeași teacă: principale motive ale dezbinării forțelor unioniste la Chișinău

De ce nu încap două săbii în aceeași teacă: principale motive ale dezbinării forțelor unioniste la Chișinău

Mișcarea unionistă din Republica Moldova a beneficiat dintotdeauna de aportul unor intelectuali și s-a bazat pe voturile a aproximativ 10% din electorat. Acest electorat s-a fragmentat tot mai mult în ultimii ani, pe fondul diferendelor apărute între exponenții unionismului, care s-au divizat în formațiuni aflate în competiție. Tendința centrifugă s-a acutizat în timp și este foarte probabil ca nici la alegerile anticipate din 11 iulie forțele unioniste să nu se poată coagula.

Antivax.bg: Cum a crescut neîncrederea bulgarilor în vaccin

Antivax.bg: Cum a crescut neîncrederea bulgarilor în vaccin

După câteva valuri puternice de fake news în ultimii ani, scepticismul față de vaccinuri este în creștere chiar și în rândul celor care nu cred în teoriile conspirației.

Svetoslav Todorov

05 Apr 2021
Svetoslav Todorov

Timp de citire: 7 min
  • Partidul premierului Boiko Borisov, aflat la guvernare de foarte mult timp și măcinat de controverse, câștigă alegerile dar pierde, în același timp, majoritatea și nu există vreun partener clar cu care să formeze o coaliție.
  • „Există un astfel de popor” este principalul beneficiar al frământărilor sociale din ultimul an, câștigând astfel o parte din votanții tradiționali ai partidelor din întreg spectrul politic bulgar, inclusiv GERB și BSP.
  • Alianța „Bulgaria Democrată” (DB), profitând de pe urma valului de proteste din 2020, a depășit valorile din sondaje și se clasează până acum pe locul patru, cu 10% din voturi. DB mai are și posibilitatea de a detrona GERB în Sofia, câștigând pănă acum alegerile în mai multe sectoare ale capitalei bulgare.
  • Un alt fenomen interesant este că alegătorii din Diaspora, care de obicei favorizează partidele pro-europene și pro-occodentale, au susținut cu precădere retorica și programul de guvernare vag al lui Slavi Trifon și ITN sau partidele de extremă dreapta care se pare că se bucură de un sprijin mai mare în afara hotarelor.
Al Qaida, Statul Islamic, Talibanii. De ce se luptă jihadiștii între ei
Al Qaida, Statul Islamic, Talibanii. De ce se luptă jihadiștii între ei

Acest război între extremiști musulmani poate părea bizar. Ideologiile lor sunt extrem de similare. Cea mai mare parte a luptătorilor provin din aceeași regiune și au aceeași cultură și etnie. Principalul lor inamic este Occidentul, personificat de Statele Unite – a căror retragere din Afghanistan este percepută de mulți drept o înfrângere. Rivalitatea e dată însă de unele diferențe de nuanță între modul în care văd lumea și interpretează religia și jihadul. Este și o chestiune de politică, o dispută pentru întâietate și pentru prestigiu. Este, în sfârșit, o rivalitate care o reflectă pe cea, mai veche, dintre Al Qaida și Statul Islamic.

Cătălin Gomboș
Cătălin Gomboș
08 Oct 2021
Arestarea procurorului general al Moldovei: un pas spre reformă, sau o etapă a luptei pentru instituții?
Arestarea procurorului general al Moldovei: un pas spre reformă, sau o etapă a luptei pentru instituții?

Procurorul general al Republicii Moldova a fost arestat pe 5 octombrie pentru corupție. Este ultimul dintr-o serie de scandaluri legate de această instituție. Va marca el adevăratul debut al reformei în justiție, sau avem de-a face cu o nouă etapă a războiului care se poartă pentru controlul unei instituții vitale?

Mariana Vasilache
Mariana Vasilache
06 Oct 2021
Pionii propagandei. Mirajul șahului în perioada sovietică
Pionii propagandei. Mirajul șahului în perioada sovietică

De la Lenin încoace, o mulțime de lideri comuniști au încercat să practice și să promoveze șahul. De cele mai multe ori, acești lideri erau jucători patetici, care nu erau în stare să facă față unui turneu de șahiști de forță medie sau chiar de amatori; cu excepția, poate, a unuia organizat numai între ei, eveniment care însă n-a avut loc niciodată, cu toată prietenia socialistă dintre popoare. Ceea ce însă nu i-a împiedicat pe aceiași lideri comuniști ca în timpul Războiului Rece să facă din șah un puternic instrument de propagandă.

Ionuț Iamandi
Ionuț Iamandi
01 Oct 2021
De ce va rămâne la putere președintele Bulgariei, Rumen Radev
De ce va rămâne la putere președintele Bulgariei, Rumen Radev

Cu două luni înainte de alegerile prezidențiale, Radev este singurul candidat înscris în cursă. Cu o cotă de popularitate de peste 65%, are șanse foarte mari de a fi reales. Susținut de partidele care se opun status quo-ului de pe scena politică locală, Radev încearcă să-și construiască o reputație mai bună și o prezență pe termen lung în viața politică din Bulgaria.

Svetoslav Todorov
Svetoslav Todorov
21 Sep 2021