Știri

Bruxellesul și Bagdadul caută soluții pentru stăvilirea fluxului de migranți ilegali pe care regimul autoritar din Belarus îi strecoară în Lituania vecină

Object Name: LITHUANIA BORDERS MIGRANTS
© EPA-EFE/STR   |   A view of Lithuanian and Belarus border in Kapciamiestis, Lithuania, 19 July 2021. The European Union border agency Frontex is deploying 60 border guards to control the flows of illegal migrants from Belarus crossing the Lithuanian border.

Susține jurnalismul independent

Șeful diplomației europene, Josep Borrell, a solicitat explicații autorităților irakiene în legătură cu utilizarea aeroportului din Bagdad pentru îmbarcarea spre Belarus a migranților care sunt, ulterior, strecurați ilegal în Lituania. Potrivit purtătoarei sale de cuvânt, citată de agențiile internaționale, Borrell a discutat cu ministrul irakian de Externe, Fuad Hussein, despre posibile soluții pentru a pune capăt acestui flux neobișnuit de migrație. Acesta e răspunsul regimului de la Minsk la sancțiunile impuse de europeni, iar migranții sunt utilizați ca o armă – a acuzat el.

Luna acesta, Agenția pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă a Uniunii Europene, Frontex, a anunțat că desfășoară 60 de grăniceri la frontiera dintre Lituania și Belarus. "Ne confruntăm cu o situație fără precedent. E prima oară când în istorie când Frontex îndeplinește o astfel de misiune în această zonă a Uniunii" – a subliniat directorul executiv al agenției, francezul Fabrice Leggeri, aflat în capitala lituaniană Vilnius.

Președintele Consiliului European, Charles Michel, apreciase, anterior, că Belarusul joacă un rol în intensificarea bruscă a fluxului de migranți și avertizase că europenii nu sunt nici naivi, nici ușor de intimidat. Și Statele Unite sunt îngrijorate de fluxul de migranți ilegali din Africa și Orientul Mijlociu care ajung în Lituania prin Belarus – a declarat, pentru media de la Vilnius, adjunctul secretarului american de Stat, George Kent. El a adăugat că Washingtonul urmărește subiectul îndeaproape și a evocat fluxul similar de migrație ilegală plecat, în 2015, din Rusia spre Finlanda și Suedia.  

Lituania a început să ridice o barieră la frontiera cu Belarusul,  pentru a stăvili fluxul de migranți alimentat de regimul belarus. Prima secțiune a acesteia are 500 de metri lungime și 1,8 metri înâlțime și e confecționată din sârmă ghimpată. Anterior, premierul lituanian, Ingrida Simonyte, a anunțat că, pe lângă înălțarea gardului, armata va dubla patrulele de grăniceri de la frontiera cu Belarusul.

Încă din mai, liderul autoritar de la  Minsk, Aleksandr Lukașenko, a amenințat că nu va mai opri traficanții de droguri și migranții care vor să ajungă în Uniunea Europeană, după ce Bruxellesul a decis să instituie noi sancțiuni împotriva regimului său. Nu e doar un episod de migrație ilegală, așa cum vedem la alte frontiere ale Uniunii – a afirmat șefa guvernului de la Vilnius,  după ce, de la începutul anului, circa 2.700 de oameni, cei mai mulți luna aceasta, originari din Irak, Iran, Siria, Turcia sau Egipt, au ajuns din Belarus în Lituania, prin zone împădurite de la granița comună.

Lituania nu se află pe rutele obișnuite ale migrației din Orientul Mijlociu și, între 2017 și 2020,  a primit mai puțin de 90 de migranți anual. 679 de kilometri însumează granița dintre cele două foste republici sovietice, cu destine politice și geopolitice diferite. O democrație funcțională, profund atașată lumii libere și încă traumatizată de jumătate de secol de ocupație sovietică, Lituania e azi membră a NATO și a Uniunii Europene. Condus fără întrerupere de Lukașenko din 1994, Belarusul e calificat, frecvent, drept ultima dictatură din Europa și n-a ieșit niciodată de pe orbita Moscovei, care-l consideră un stat tampon în fața Occidentului.




Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 2 min
32.623 de persoane ucise în Fâșia Gaza
32.623 de persoane ucise în Fâșia Gaza

Numărul răniților a trecut de 75 de mii.

Veridica News
Veridica News
29 Mar 2024
Atac rusesc masiv asupra Ucrainei cu aproape 100 de rachete şi drone
Atac rusesc masiv asupra Ucrainei cu aproape 100 de rachete şi drone

A fost vizată din nou infrastructura energetică, iar treci centrale termice au fost avariate.

Veridica News
Veridica News
29 Mar 2024
România, două decenii de apartenență la NATO
România, două decenii de apartenență la NATO

Pe 29 Martie 2004, la Washington DC, a avut loc ceremonia de aderare la NATO a României, Bulgariei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Slovaciei şi Sloveniei.

Veridica News
Veridica News
29 Mar 2024