Știri

Guvernul României a decis prelungirea, de joi, cu încă 30 de zile a stării de alertă provocată de epidemia de COVID-19

Guvernul României a decis prelungirea, de joi, cu încă 30 de zile a stării de alertă provocată de epidemia de COVID-19
© EPA-EFE/ROBERT GHEMENT   |   Târg de Crăciun la București.

Susține jurnalismul independent

Executivul de la București a decis prelungirea stării de alertă provocată de epidemia de COVID-19 cu încă 30 de zile, începând de joi, 9 decembrie. Hotărârea de guvern prevede, însă, și relaxarea unor restricții adoptate anterior, precum eliminarea obligativităţii purtării măştii de protecţie sanitară pentru toate spaţiile publice deschise neaglomerate. Aceasta va fi purtată, în continuare, în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, spaţiile publice deschise cu aglomerări de persoane, mijloacele de transport în comun, locul de muncă, pieţe, târguri şi locurile unde se formează cozi. Dispare și interdicţia de circulaţie a persoanelor pe timpul nopţii. Arenele sportive, cinematografele, sălile de spectacole vor fi deschise la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar 5,00-22,00.  Accesul va fi permis doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu noul coronavirus.

Aceleaşi categorii de persoane vor avea acces în centrele şi parcurile comerciale, la operatorii economici care au ca obiect principal de activitate comercializarea produselor nealimentare, precum şi în structurile de primire turistice.

Anterior, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgență, condus de premierul Nicolae Ciucă, a aprobat reguli noi privind carantinarea persoanelor care sosesc în România, valabile în perioada care cuprinde și sărbătorile de iarnă, adică între 10 decembrie 2021 și 8 ianuarie 2022. Pentru persoanele care sosesc din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau Confederaţia Elveţiană se instituie măsura carantinei pentru 14 zile la domiciliu, la locaţia declarată sau spaţiul special destinat, dacă nu prezintă dovada vaccinării anti-COVID-19, a trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau a testării negative PCR, cu cel mult 72 de ore înaintea intrării în România. Excepție fac copiii de până la 12 ani, precum și adolescenții între 12 şi 16 ani care prezintă rezultatul negativ al unui test PCR.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, de la declanșarea pandemiei,  în România au fost confirmate aproape 1,8 milioane de cazuri de COVID-19.  Peste 57 de mii de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au murit. Circa 7,5 milioane de români au făcut schema completă de vaccinare anti-COVID-19, ceea ce reprezintă una dintre cele mai mici rate de imunizare din Uniunea Europeană. Statisticile întocmite de Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor confirmă că refuzul vaccinării e direct proporțional cu numărul deceselor provocate de noul coronavirus.

 

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news




Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 2 min
Federația Palestiniană de Fotbal solicită sancțiuni împotriva echipelor israeliene
Federația Palestiniană de Fotbal solicită sancțiuni împotriva echipelor israeliene

Demersul e susținut de federațiile algeriană, irakiană, iordaniană, siriană și yemenită, dar nu și de influentele foruri fotbalistice din Qatar și Arabia Saudită.

Veridica News
Veridica News
18 Apr 2024
Oficialilor ruși le-ar fi fost limitate deplasările în străinătate
Oficialilor ruși le-ar fi fost limitate deplasările în străinătate

Moscovei i-ar fi teamă că puterile străine ar putea încerca să obțină acces la secrete de stat.

Veridica News
Veridica News
18 Apr 2024
Doi presupuși spioni ruși, arestați în Germania
Doi presupuși spioni ruși, arestați în Germania

Ar fi planificat acte de sabotaj, inclusiv împotriva „instalațiilor forțelor armate americane”, pentru a submina sprijinul militar pentru Ucraina.

Veridica News
Veridica News
18 Apr 2024
Ucrainenii susțin că le-au doborât rușilor toate dronele lansate peste noapte
Ucrainenii susțin că le-au doborât rușilor toate dronele lansate peste noapte

În vestul țării, în regiunea Ivano-Frankivsk, învecinată cu România, resturile de drone au provocat incendii.

Veridica News
Veridica News
18 Apr 2024