Știri

Curtea Supremă olandeză dă, vineri, un verdict în dosarul ce opune foștii acționari ai grupului petrolier Iukos statului rus

Curtea Supremă olandeză dă, vineri, un verdict în dosarul ce opune foștii acționari ai grupului petrolier Iukos statului rus
  |  

Susține jurnalismul independent

Curtea Supremă olandeză dă, vineri, un verdict în dosarul ce opune foștii acționari ai grupului petrolier Iukos statului rus, deja condamnat de o instanță internațională să le plătească celor dintâi despăgubiri de 50 de miliarde de dolari.  Dosarul, calificat drept tentacular de media internaționale, pleacă de la acuzațiile acționarilor că autoritățile au distrus deliberat grupul petrolier, din rațiuni politice. Curtea Permanentă de Arbitraj (CPA), cu sediul la Haga, a stabilit, încă din 2014, că fondatorul Iukos, miliardarul exilat Mihail Hodorkovski, și coacționarii săi trebuie despăgubiți, dar Moscova a refuzat să plătească și a solicitat transferarea dosarului în instanțele olandeze.

Fondat în anii 1990, după dezintegrarea Uniunii Sovietice, Iukos devenise cel mai important jucător de pe piața petrolieră rusă, iar Hodorkovski și asociații săi au adunat atunci averi imense. El a căzut, însă, în dizgrația președintelui Vladimir Putin, a fost trimis după gratii în 2003, iar concernul său a fost dezmembrat și transferat, pe bucăți, grupului petrolier public Rosneft. Grațiat de Putin în 2013,  Hodorkovski a plecat în exil, de unde continuă să conteste politicile autoritare ale Kremlinului. Prăbușirea sa a fost considerată avertismentul dat de Putin oligarhilor ruși că trebuie să i se supună și să renunțe la influența politică enormă pe care o câștigaseră pe vreme predecesorului său, Boris Elțîn.  

În mai, organizaţia Open Russia (Rusia Deschisă), fondată de oligarhul exilat, a anunţat că-şi încetează activităţile în ţară, de teama prigoanei declanşate de autorităţi. Toţi membrii mişcării au fost excluşi oficial, iar adeziunile lor revocate, tocmai pentru a evita eventuale urmăriri judiciare. Un proiect introdus în Duma de Stat de deputaţii puterii prevede înăsprirea pedepselor contra membrilor unei organizaţii pe care o lege din 2015, promulgată de preşedintele Putin, o numeşte indezirabilă. Un simplu membru al unei astfel de organizaţii e, de acum, pasibil de şase ani de închisoare. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că scena politică rusă nu se limitează în niciun caz la Open Russia, ci e mult mai bogată şi diversă. Open Russia a fost declarată indezirabilă în 2017, s-a autodizolvat în 2019 şi a reapărut, ulterior, sub acelaşi nume, fără să fi fost înregistrată de ministerul Justiţiei. Mişcarea a fost lansată în 2014, la iniţiativa lui Hodorkovski, pentru a unifica firava opoziţie pro-europeană din Rusia.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news




Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 1 min
33.843 de persoane ucise în Fâșia Gaza
33.843 de persoane ucise în Fâșia Gaza

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu: „fără milă”.

Veridica News
Veridica News
16 Apr 2024
Alegeri parlamentare în Croația
Alegeri parlamentare în Croația

Șeful statului, Zoran Milanovic, candidează, pentru a-i lua locul premierului Andrej Plenkovic.

Veridica News
Veridica News
16 Apr 2024
Grecia: candidat la Parlamentul European, condamnat pentru fraudă electorală în Albania vecină
Grecia: candidat la Parlamentul European, condamnat pentru fraudă electorală în Albania vecină

Fredi Beleri ar fi cumpărat voturi înainte de alegerea sa ca primar al orașului Himara, unde trăiește o minoritate greacă.

Veridica News
Veridica News
16 Apr 2024
FSB afirmă că a prins pe omul care voia să ucidă un fost agent ucrainean, trecut de partea Moscovei
FSB afirmă că a prins pe omul care voia să ucidă un fost agent ucrainean, trecut de partea Moscovei

Suspectul venise luna trecută din Ucraina.

Veridica News
Veridica News
16 Apr 2024