Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

News

Uniunea Europeană a condamnat în termeni categorici ceea ce a numit dispreţul flagrant al regimului autoritar de la Minsk faţă de drepturile omului

Object Name: (FILE) BELARUS KOLESNIKOVA
© EPA-EFE/TATYANA ZENKOVICH  |   Maria Kolesnikova, a representative of Belarusian politician Viktor Babariko's campaign office and an associate of opposition leader Svetlana Tikhanovskaya

Uniunea Europeană a condamnat în termeni categorici ceea ce a numit dispreţul flagrant al regimului autoritar din Belarus faţă de drepturile omului, după condamnarea, luni, la 11 ani de închisoare a uneia dintre personalităţile emeblematice ale opoziţiei, Maria Kolesnkova. Într-un comunicat citat de agenţiile de presă, Bruxellesul îşi reiterează apelul privind eliberarea imediată şi fără condiţii a tuturor deţinuţilor politici din Belarus, al căror număr îl evaluează la peste 650. Apeluri şi proteste similare au emis şi alte capitale din lumea liberă.

Maria Kolesnikova, 39 de ani, e acuzată de complot pentru preluarea puterii în stat, de instigare la acţiuni care periclitează securitatea naţională şi de crearea unei formaţiuni extremiste. Inculpat odată cu ea, avocatul Maksim Znak a fost condamnat la 10 ani de detenţie. Judecaţi, după tradiţia sovietică, într-o cuşcă cu gratii, cei doi nu şi-au pierdut cumpătul şi, potrivit relatărilor de presă, au rămas surăzători şi au sfidat instanţa. La începutul procesului, Kolesnikova a schiţat chiar câţiva paşi de dans.

Maria Kolesnikova şi Maksim Znak au lucrat pentru unul dintre exponenții de marcă ai opoziției belaruse, Viktor Babarîko, condamnat, în iulie, la 14 ani de închisoare, pentru presupuse fapte de corupție. El trebuie să achite un prejudiciu de 46 milioane de ruble belaruse (echivalentul a circa 15 milioane de euro) și o amendă de 45.000 de euro și nu mai poate ocupa funcții de conducere. Babarîko își va ispăși pedeapsa într-o colonie penitenciară de maximă securitate. Potrivit organizației non-guvernamentale pentru drepturile omului Viasna, acuzațiile care i-au fost aduse sunt primire de mită și spălare de bani, pe care le-ar fi comis la șefia Belgazprombank, filiala belarusă a unei bănci din portofoliul gigantului energetic rusesc Gazprom. Șapte subalterni de-ai săi, care s-au recunoscut vinovați și au depus mărturie contra șefului, au primit între trei și șase ani și jumătate de închisoare. Azi în vărstă de 57 de ani, Babarîko a fost arestat în iunie 2020, când era considerat cel mai puternic contracandidat al şefului statului, Aleksandr Lukașenko, la scrutinul prezidențial ce avea să urmeze în august. Alegerile au fost câștigate de Lukașenko cu 80%, dar rezultatul nu a fost recunoscut de opoziție și de Occident, care au denunțat fraudarea scrutinului. Acesta a fost urmat de proteste masive, violent reprimate.


Other news
Armenia acuză trupele azere că au pătruns, din nou, pe teritoriul său

Armenia acuză trupele azere că au pătruns, din nou, pe teritoriul său

Sângerosul conflict azero-armean datează încă din ultimii ani 80, din epoca sovietică, şi a fost considerat un preludiu al destrămării URSS şi sfârşitul mitului despre armonia dintre etniile înglobate în imperiul roşu.

COP26: Președinta Maia Sandu reiterează angajamentul Chișinăului în efortul global de reducere a efectelor schimbărilor climatice

COP26: Președinta Maia Sandu reiterează angajamentul Chișinăului în efortul global de reducere a efectelor schimbărilor climatice

Republica Moldova vrea să-și reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 70% față de nivelul anului 1990, ultimul în componența Uniunii Sovietice.

Poliţiştii şi jandarmii români au aplicat, săptămâna aceasta, amenzi în valoare de 5,1 milioane pentru nerespectarea măsurilor de protecţie anti-COVID-19

Poliţiştii şi jandarmii români au aplicat, săptămâna aceasta, amenzi în valoare de 5,1 milioane pentru nerespectarea măsurilor de protecţie anti-COVID-19

Aproape 900 de persoane sunt cercetate penal pentru posibile fraude cu certificate şi adeverinţe de vaccinare.

06 Sep 2021

1 minute read
Polemistul francez de extrema dreaptă Eric Zemmour și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale de anul viitor
Polemistul francez de extrema dreaptă Eric Zemmour și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale de anul viitor

Născut într-o familie de evrei sefarzi originari din fosta colonie franceză Algeria, omul e autorul mai multor teorii conspiraționiste.

30 Nov 2021
Un elicopter militar azer s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament
Un elicopter militar azer s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament

Incidentul survine la două săptămâni după noile ciocniri sângeroase dintre trupele azere și cele armene, care au alimentat temerile privind reizbucnirea războiului dintre cele două republici ex-sovietice din sudul Caucazului.

30 Nov 2021
16 agenții naționale de presă au decis să se asocieze, pentru a crea, cu sprijin financiar din partea Bruxellesului, o așa-numită redacție continentală
16 agenții naționale de presă au decis să se asocieze, pentru a crea, cu sprijin financiar din partea Bruxellesului, o așa-numită redacție continentală

Din proiect fac parte atât agenții din state membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, cât și din țări aspirante la admitere din Balcanii de Vest.

30 Nov 2021
Ucraina le-a cerut aliaților săi occidentali să acționeze rapid, pentru a descuraja o invazie rusească, pe care o consideră tot mai plauzibilă
Ucraina le-a cerut aliaților săi occidentali să acționeze rapid, pentru a descuraja o invazie rusească, pe care o consideră tot mai plauzibilă

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a promis sprijin pentru forțele ucrainene, dar a exclus orice intervenție militară directă a Statelor Unite.

30 Nov 2021