Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

News

Macedonia de Nord a anunțat, marți, că va primi refugiați afgani, între care femei și copii, care fug din țara lor de teama talibanilor

Object Name: PAKISTAN AFGHAN REFUGEES
©EPA-EFE/JAMAL TARAQAI  |   Afghan refugees

Macedonia de Nord a anunțat, marți, că va primi refugiați afgani, între care femei și copii, care fug din țara lor de teama talibanilor. 180 e numărul civililor afgani cărora autoritățile de la Skopje le oferă adăpost, iar cei mai mulți sunt angajați ai biroului ONU din Kabul și membri ai familiilor acestora. Ei vor rămâne în Macedonia de Nord până vor obține vize pentru Statele Unite. Americanii vor acoperi, de altfel, costurile șederii lor în fosta republica iugoslavă.

Macedonia de Nord e a treia țară din Balcanii de Vest care acceptă să primească refugiați afgani, după Albania și Kosovo. Duminică, premierul socialist albanez Edi Rama a anunțat că țara lui e pregătită să găzduiască temporar sute de refugiați afgani, între care femei cu responsabilități administrative, funcționari de stat și alte persoane a căror viață e pusă în pericol de talibani. Ca membri NATO, suntem gata să ne asumăm o parte din povară – a scris Rama, pe contul său de Facebook.
El a precizat că Washingtonul a cerut țării sale să joace rolul de punct de tranzit din Afganistan spre Statele Unite pentru intelectuali afgani și femei implicate civic, care figurează pe listele de execuții pregătite de talibani. Și șeful opoziției albaneze de dreapta, Lulzim Basha, s-a declarat favorabil solicitării americane. La cererea Statelor Unite, Albania a adăpostit, anterior, coreligionari musulmani uiguri din China, persecutați de comuniștii de la Beijing, precum și adversari ai regimului islamist din Iran.

La rândul său, președinta kosovară, Vjosa Osmani, a declarat că a acceptat fără să ezite solicitarea americanilor de găzdui temporar refugiați afgani. Trebuie să fim alături de prietenii noștri, în special de Statele Unite, fiindcă și ei a fost alături de noi – a conchis șefa statului cotat drept cel mai pro-american din lume. Washingtonul a condus intervenţia NATO din 1999, care a determinat retragerea trupelor Belgradului din fosta provincie sârbă cu populație majoritar albaneză.

Tags: USA
Carte recomandata
Other news
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, pro-occidentalul Igor Grosu, promite reforme cruciale pentru cetățeni și pentru relațiile cu Uniunea Europeană

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, pro-occidentalul Igor Grosu, promite reforme cruciale pentru cetățeni și pentru relațiile cu Uniunea Europeană

Presa de la Chișinău salută alegerea de către Bruxelles pentru șefia Delegației Uniunii Europene a unui diplomat originar dintr-o țară ex-sovietică, letonul Janis Mazeiks, și apreciază că acesta va înțelege ușor realitățile din Republica Moldova.

Grecii şi est-europenii nutresc cele mai multe prejudecăţi antisemite

Grecii şi est-europenii nutresc cele mai multe prejudecăţi antisemite

Ei sunt convinşi că există o reţea evreiască secretă, care influenţează politica şi economia întregii lumi.

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a ordonat restricții suplimentare, pentru a preveni propagarea noului coronavirus

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a ordonat restricții suplimentare, pentru a preveni propagarea noului coronavirus

El e unul dintre puținii politicieni de top din Rusia care recunosc că sunt probleme cu campania de imunizare.

17 Aug 2021

1 minute read
Rusia a înregistrat, miercuri, un nou număr record, 1.028, de decese provocate de COVID-19 într-o singură zi
Rusia a înregistrat, miercuri, un nou număr record, 1.028, de decese provocate de COVID-19 într-o singură zi

Vice-premierul Tatiana Golikova, care coordonează domeniul Sănătăţii, a propus închiderea întregii activităţi din ţară pentru o săptămână, între 30 octombrie şi 7 noiembrie.

20 Oct 2021
Guvernul monocolor şi minoritar USR, propus de Dacian Cioloş, nu a primit, miercuri, votul de învestitură în Parlamentul de la Bucureşti
Guvernul monocolor şi minoritar USR, propus de Dacian Cioloş, nu a primit, miercuri, votul de învestitură în Parlamentul de la Bucureşti

Decizia USR de a merge în Parlament cu un guvern minoritar a fost luată după ce au eşuat negocierile cu foştii parteneri de guvernare, PNL şi UDMR, pentru refacerea coaliţiei.

20 Oct 2021
Monitor Fake News, Nr. 3: Cutia de rezonanță a propagandei ruse, dârele ucigașe ale avioanelor și urangutanul „bun samaritean”
Monitor Fake News, Nr. 3: Cutia de rezonanță a propagandei ruse, dârele ucigașe ale avioanelor și urangutanul „bun samaritean”

Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.

20 Oct 2021
Experții spun că economia Republicii Moldova va crește cu cel puțin 9% anul acesta, după contracția de 7 procente din 2020
Experții spun că economia Republicii Moldova va crește cu cel puțin 9% anul acesta, după contracția de 7 procente din 2020

Importurile se vor majora, însă, cu circa un sfert, ceea ce va duce la atingerea unui nivel record al deficitului balanței comerciale.

20 Oct 2021