DEZINFORMARE: Moldova a jignit Rusia prin expulzarea unor observatori ai „alegerilor” din Transnistria

DEZINFORMARE: Moldova a jignit Rusia prin expulzarea unor observatori ai „alegerilor” din Transnistria
© EPA/Zsolt Czegledi   |   Stema teritoriului și monumentul lui Lenin la Tiraspol, capitala provinciei separatiste transnistrene a Moldovei, autoproclamata Republică Moldova Pridnestroviană, la 7 iunie 2013.

Dezinformare

Chișinăul ar fi adus un afront Rusiei prin expulzarea unor observatori ai alegerilor prezidențiale din Tranisnistria. Dezinformarea încearcă să acrediteze ideea că scrutinul reprezintă un exercițiu democratic și să acrediteze ideea legitimității Transnistriei, o entitate nerecunoscută internațional.

ȘTIRE: „Autoritățile Republicii Moldova, în încercarea de a face sluj în fața curatorilor din Vest sunt gata să riște chiar cu interesele economice vitale ale țării lor.

Continuă să crească un conflict politico-diplomatic dintre Rusia și Moldova, provocat de autoritățile acestei republici nărăvașe. Timp de 30 de ani nu s-au interesat despre alegerile din Transnistria, la care au fost prezenți și observatori internaționali, inclusiv ruși. Iar acum, nitam-nisam au decis să-și demonstreze principialitatea de necompromis. [...]

În primul rând, alegerile prezidențiale din Transnistria vor avea loc [n.red: materialul a fost scris în ajunul scrutinului, desfășurat la 12 decembrie] indiferent dacă vor participa sau nu observatorii ruși. [...]

„Autoritățile moldovene, care în mod evident se comportă în detrimentul intereselor naționale, nu sunt suficient de independente și sunt conduse de curatori de peste hotare. Aceștia, pentru a aprofunda confruntarea dintre Moldova și Rusia sunt gata să jertfească interesele vitale ale acestei republici. Acesta este costul supunerii în fața Vestului, cost pe care îl vor plăti toate țările europene mici, care au acceptat dependența fatală față de imperiul mondial anglo-saxon”

Realitate

NARAȚIUNI: 1. Autoritățile de la Chișinău au adus un afront Rusiei, interzicând mai multor „observatori” ruși să monitorizeze scrutinul din stânga Nistrului. 2. Chișinăul acționează, în detrimentul propriilor interese, la comanda Occidentului care vrea să torpileze relațiile Republicii Moldova cu Rusia.

CONTEXT/ETOS LOCAL:  La 12 decembrie în regiunea separatistă transnistreană din estul Republicii Moldova (sprijinită economic, politic și militar de Moscova) au avut loc alegeri pentru funcția de „președinte”. Scrutinul nu a fost recunoscut de Chișinău, care a transmis și o declarație în care constata că „acest exercițiu se desfășoară în afara cadrului constituțional și contrar legislației în vigoare a Republicii Moldova”.

În aceeași declarație, Biroul pentru Reintegrare din cadrul Guvernului îndemna partenerii internaționali „să se abțină de la declarații, mediatizări, desemnări de ”observatori electorali” sau alte acțiuni și contacte cu exponenții Tiraspolului pe acest subiect, pentru a exclude orice legitimizare a așa-numitelor ”alegeri”.

Asemenea acțiuni vor fi considerate drept sfidare la adresa suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, precum și ar putea avea un impact contraproductiv asupra procesului de reglementare transnistreană”.

Cu toate acestea, mai mulți reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale apropiate Kremlinului, dar chiar și oficiali, inclusiv deputați ruși  au mers în regiune în calitate de „observatori internaționali”. Câtorva dintre aceștia însă le-a fost interzis accesul în Republica Moldova și au fost întorși de la aeroport, acțiune care a fost prezentată în mass-media ca un afront la adresa Rusiei.

România, pe de altă parte, a transmis, prin ministerul de externe de la București, că „nu recunoaște legitimitatea așa-ziselor alegeri” din regiunea transnistreană.

OBIECTIV: Să prezinte scrutinul din regiunea separatistă transnistreană drept unul legitim, monitorizat de observatori internaționali. Să prezinte autoritățile pro-europene de la Chișinău drept rusofobe și să arunce vina pe acestea în eventualitatea deteriorării și mai mult a relațiilor Chișinău-Moscova. Să readucă în atenția publică subiectul pretinsului control al Vestului asupra guvernării de la Chișinău.

DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Regiunea separatistă transnistreană și-a proclamat independența în anul 1990, dar aceasta, la fel ca toate scrutinele organizate în enclavă, nu au fost recunoscute la nivel internațional.

Autoritățile de la Chișinău au lansat un apel către „partenerii internaționali” să se abțină declarații sau contacte că autoritățile de la Tiraspol pe marginea acestui subiect, subliniind că un atare comportament ar putea afecta procesul de negocieri. Republica Moldova a blocat accesul pe teritoriul său – sau a expulzat – cetățeni ruși care intenționau să monitorizeze alegerile din Tranisnistria tocmai pentru a nu le da legitimitate. Chișinăul nu a făcut decât să acționeze conform intereselor sale, legislației naționale și statutului internațional (nerecunoscut) al regiunii transnistrene, scopul său nefiind așadar acela de a aduce vreun afront Rusiei.

SÂMBURE DE ADEVĂR: Autoritățile de la Chișinău au interzis accesul pe teritoriul Republicii Moldova al unor cetățeni ruși care intenționau să monitorizeze scrutinul prezidențial nerecunoscut din regiunea separatistă.

  • Publicație / Media:
    news-front.info
  • Data publicării:
    11/12/2021
  • Public țintă:
    adepții apropierii Republicii Moldova de spațiul estic
  • Afiliere politică:
    Kremlin
  • Narațiune cheie:
    Moldova a jignit Rusia prin expulzarea unor observatori ai „alegerilor” din Transnistria
Cornel Ciobanu




Cornel Ciobanu

Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 7 min
  • Chișinăul ar fi adus un afront Rusiei prin expulzarea unor observatori ai alegerilor prezidențiale din Tranisnistria. Dezinformarea încearcă să acrediteze ideea că scrutinul reprezintă un exercițiu democratic și să acrediteze ideea legitimității Transnistriei, o entitate nerecunoscută internațional.
  • NARAȚIUNI: 1. Autoritățile de la Chișinău au adus un afront Rusiei, interzicând mai multor „observatori” ruși să monitorizeze scrutinul din stânga Nistrului. 2. Chișinăul acționează, în detrimentul propriilor interese, la comanda Occidentului care vrea să torpileze relațiile Republicii Moldova cu Rusia.
  • OBIECTIV: Să prezinte scrutinul din regiunea separatistă transnistreană drept unul legitim, monitorizat de observatori internaționali. Să prezinte autoritățile pro-europene de la Chișinău drept rusofobe și să arunce vina pe acestea în eventualitatea deteriorării și mai mult a relațiilor Chișinău-Moscova. Să readucă în atenția publică subiectul pretinsului control al Vestului asupra guvernării de la Chișinău.
DEZINFORMARE: Planul de federalizare a Moldovei a avut o largă susținere la Chișinău
DEZINFORMARE: Planul de federalizare a Moldovei a avut o largă susținere la Chișinău

Planul Kozak de federalizare a Republicii Moldova a fost cea mai bună soluție de reglementare a conflictului transnistrean și a fost susținut de moldoveni, potrivit unei dezinformări a MAE rus.

Veridica
Veridica
28 Nov 2023
DEZINFORMARE: Moldovenii s-au opus dintotdeauna Bisericii Ortodoxe Române
DEZINFORMARE: Moldovenii s-au opus dintotdeauna Bisericii Ortodoxe Române

Mitropolia Moldovei își pierde autonomia dacă trece în subordinea Patriarhiei Române, iar o decizie similară luată în 1918 a fost respinsă de enoriași, potrivit eparhiei unui ierarh filo-rus.

Veridica
Veridica
23 Nov 2023
DEZINFORMARE: Aderarea Ucrainei și Moldovei va ruina UE
DEZINFORMARE: Aderarea Ucrainei și Moldovei va ruina UE

Aderarea Ucrainei și Moldovei va duce la slăbirea totală a UE, prorocește Dmitri Medvedev, exponent radical al propagandei ruse, care ignoră realitățile bugetare și economice europene.

Veridica
Veridica
14 Nov 2023
DEZINFORMARE: România s-a angajat să primească 3 milioane de refugiaţi din Israel
DEZINFORMARE: România s-a angajat să primească 3 milioane de refugiaţi din Israel

Un tratat secret din 1999 obligă România să primească 3 milioane de evrei în cazul dispariţiei Israelului, conform unei cunoscute publicaţii antisemite.

Cezar Manu
Cezar Manu
24 Oct 2023